PCRM din nou la Curtea Constituţională
Comuniştii bat din nou la poarta Curţii Constituţionale. De această dată, PCRM a contestat Acordul privind colaborarea militară dintre Republica Moldova şi România.

Informaţia a fost confirmată de deputatul PCRM Iurie Muntean.
Deputaţii comunişti susţin că documentul contravine Constituţiei şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova. Totodată, ei pretind căAcordul a fost votat de Parlament în lectură finală, la sfârşitul lunii iunie, cu mai puţin de jumătate din numărul deputaţilor.
Cooperarea militară dintre ţara noastră şi România include domenii precum planificarea apărării, managementul resurselor umane, informaţii militare, activităţi medicale. Pentru punerea în aplicare a acordului este preconizată crearea unei comisii militare mixte, care se va întruni anual.


