PCRM: Demolarea lui Lenin e o provocare; Ar putea fi victime
Deputatul comunist Sergiu Sârbu califică intenția veteranilor de a demola mâine monumentul lui Lenin de pe teritoriul Centrului Expoziţional Moldexpo drept o provocare pusă la cale de actuala guvernare.

”Este o acțiune ilegală, care poate fi calificată drept huliganism, deteriorarea intenționată a unor bunuri aflate pe teritoriul unei întreprinderi de stat, samavolnicie”, a declarat Sârbu pentru UNION.
De asemenea, deputatul nu exclude că ar putea avea loc și altercații.
”După declarațiile de astăzi vor fi persoane care vor încerca să protejeze monumentul. Nu e vorba doar de PCRM, ci și de persoane simple care vor veni să apere monumentul. Ar putea fi victime”, mai spune Sârbu.
Acesta este sigur de faptul că veteranii nu acționează de capul lor, ci sunt ghidați de forțe aflate la guvernare care vor să încerce să discrediteze PCRM și să ațâțe spiritele.
Totuși, Sârbu nu crede că monumentul va fi demolat mâine.
”Anunțurile de demolare nu se fac în conferințe de presă. Este un show menit să ne sustragă atenția de la alte probleme”, sugerează comunistul.


