PCRM a înaintat o nouă moţiune de cenzură privind demiterea Guvernului Leancă
Partidul Comuniştilor a înaintat o nouă moţiune de cenzură. Anunţul a fost făcut de deputatul PCRM Grigore Petrenco, după ce parlamentarii au respins moţiunea propusă de comunişti, săptămâna trecută.

Ca urmare, preşedintele Legislativului, Igor Corman, a declarat: "Un pic de obraz, măcar să fi aşteptat până mâine".
Şi preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, a venit cu o replică către deputaţii comunişti. "Până va reacţiona Direcţia juridică a Parlamentului, unii şi aceiaşi deputaţi pot iniţia moţiune de cenzură o singură dată pe parcursul aceleiaşi sesiuni. Cerem o pauză de 20 minute", a punctat Streleţ.
Publika.md aminteşte că după mai multe ore de dezbateri, moţiunea de cenzură prezentată de PCRM în plen săptămâna trecută, a adunat doar36 de voturi. Astfel, membrii Cabinetului de miniştri îşi păstrează fotoliile.


