Partidul lui Iurie Leancă va participa la Alegerile locale
Invitat la o emisiune televizată, de la un post naţional, deputatul Eugen Carpov, a declarat că în PLDM sunt mai multe persoane decise să părăsească partidul şi să adere la proiectul politic care va fi lansat în timpul apropiat de către Iurie Leancă.

Acesta a mai spus că unii dintre ei ar fi intimidaţi de către conducerea PLDM şi nu au curajul să declare public despre intenţiile lor. „Mai mulți colegi din PLDM au aceleași viziuni, dar poate că deocamdată nu au curajul necesar. O bună parte au aderat deja la proiectul nostru, însă nu au făcut declaraţii publice. Sunt lansate mesaje eronate despre rolul lui Leancă şi Carpov, mesaje care sunt transmise şi în teritoriu”, a adăugat Carpov.
Eugen Carpov a menţionat că cel mai probabil partidul pe care îl va forma Iurie Leancă va participa la alegerile locale. „Ar fi normal ca alegerile locale să se desfăşoare în lunile iunie-iulie ale acestui an. Dar mai multe voci susţin că vor fi amânate. Dacă se vor desfăşura la toamnă, atunci noi vom reuşi să ne organizăm ca formaţiune politică, dacă nu ne vor încurca. Vom înainta candidaţii noştri pentru a acapara puterea în teritoriu”, a mai declarat Carpov.Eugen Carpov a declarat că probabilitatea alegerilor parlamentare anticipate este foarte mare. „În ultimul timp, situaţia este atât de imprevizibilă că nu se ştie ce se va întâmpla peste trei luni. Actuala guvernare are de înfruntat mai multe provocări. Este vorba de alegerile locale, apoi urmează alegerea şefului statului şi nu se ştie cum se va descurca actuala coaliţie, dar cea mai mare provocare este situaţia financiar-economică şi nu se ştie cum va face faţă guvernul. Pe de altă parte, se vorbeşte despre vectorul european, dar nu se ştie cum va fi realizat de coaliţia de culoarea harbuzului”, a declarat Carpov.
Eugen Carpov este ex-viceprim-ministru al reintegrării în guvernul Leancă şi un apropiat al fostului premier.


