Partidele de stânga îşi unesc forţele împotriva AIE
Partidul Comuniştilor, care promite să organizeze proteste în masă, şi-a mai găsit un aliat gata să sprijine toate acţiunile împotriva AIE.

Partidul „Patrioții Moldovei” condus de Mihail Garbuz îşi doreşte alegeri anticipate şi este gata să-şi unească forţele cu PCRM.
“Doar alegerile anticipate pot salva situaţia, doar acţiunile poporului şi alegerea unei guvernări democratice. Noi vom susţine acea guvernare şi ne vom supune celor care vor acționa în interesul poporului Moldovei”, afirmă “patrioţii” în declarația adoptată după întrunirea Comitetului Executiv Politic al Partidului.
Anterior şi Partidul Social Democrat a declarat că este gata să se alăture comuniştilorpentru a protesta împotriva actualei guvernări.
Amintim că liderul PCRM Vladimir Voronin îşi doreşte o Revoluţie de catifea.


