theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
20 Июля 2017, 09:27
348
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Partide extraparlamentare: Modificările la Codul Electoral avantajează doar PDM și PSRM

Modificările la Codul Electoral, prin care se va trece la sistemul electoral mixt avantajează PDM și PSRM, care, în aceste condiții, vor fi unicii câștigători ai alegerilor parlamentare din 2018.

Modificările la Codul Electoral avantajează doar PDM și PSRM
Modificările la Codul Electoral avantajează doar PDM și PSRM

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Vitalia Pavlicenco, președinta PNL, a declarat că a optat pentru sistemul electoral mixt, dar în condițiile actuale nu poate să susțină modificările la Codul Electoral. 

"Anterior, am văzut în acest sistem o oportunitate. A fost pe timpurile guvernării comuniste, când Vladimir Voronin era considerat unicul idol. Dar timpurile s-au schimbat. Pretinsele dezbateri asupra modificărilor la Codul Electoral au fost mimate. Aceste modificări favorizează doar PDM și PSRM. PNL a venit cu mai multe propuneri, însă toate au fost ignorate. În schimb, PSRM a pus condiții dure, în primul rând, să fie păstrate pragurile electorale", a declarat președinta PNL.

O poziție similară a fost expusă de Tatiana Potâng, vicepreședinta a PLR. 

"Modificarea sistemului electoral îi avantajează pe cei din PDM și PSRM și, pe moment, PPEM. Viitoarea guvernare va fi una monocoloră, roșie prin definiție. Majoritatea celor din PDM și PSRM sunt progeniturile lui Voronin. Cei din PDM și PSRM au muncit foarte mult ca sistemul electoral să fie modificat după bunul lor plac. Totul ce se face acum este pentru a rămâne la putere”, a declarat Potâng.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована