theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
18 Июля 2013, 09:41
699
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

„Parteneriat de sânge“, România-Republica Moldova, cu ochii la Moscova

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat, ieri, la Chişinău, că Republica Moldova nu are o alternativă la drumul european, iar România rămâne avocatul integrării ţării noastre în Uniunea Europeană.

„Parteneriat de sânge“, România-Republica Moldova, cu ochii la Moscova

Traian Băsescu a fost întâmpinat la Reşedinţa de Stat de Nicolae Timofti cu onoruri militare. Cei doi oficiali s-au îmbrăţişat prieteneşte pe covorul roşu, în timp ce câteva zeci de simpatizanţi, în mare parte vârstnici, scandau: „Unire!“. „Traian Băsescu este preşedintele tuturor românilor“, ne-a spus Mihai Marula, un pensionar din Străşeni, ţinând în mâini un steag tricolor. „Vreau să-i transmit bun venit şi sper ca într-o zi să dispară graniţa de la Prut, căci pământul acesta e românesc. I-am adus şi un mic cadou - un CD cu cântece de suflet compuse de mine“, a mărturisit preotul Valeriu Golban. 

La capătul opus al străzii, câţiva comunişti şi aşa-numiţi patrioţi ai Moldovei l-au huiduit pe oaspetele de la Bucureşti. „Băsescu trebuie să înţeleagă că n-a venit într-o provincie a României şi că poate fi întâmpinat şi cu proteste, nu doar cu flori. Moldova e o ţară independentă“, s-a indignat Ivan Muntean, preşedintele asociaţiei „Eu sunt moldovan, eu grăiesc moldoveneşte“, fratele unui deputat comunist. 

După ce a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, oficialul român a făcut şi o tradiţională baie de mulţime printre sutele de oameni care-l aşteptau peste drum. Spre disperarea agenţilor de pază, el a dat mâna cu toată lumea, iar câţiva simpatizanţi înflăcăraţi au reuşit chiar să-l pupe şi să-l îmbrăţişeze. 

Locul Moldovei, doar în UE 

Pe parcursul zilei, liderul de la Cotroceni s-a întâlnit cu omologul său moldovean Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu preşedintele Parlamentului Igor Corman, cu primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă şi cu liderii principalelor formaţiuni politice, cu excepţia Partidului Comuniştilor. 

Preşedintele român a explicat că a venit la Chişinău într-un moment extrem de important pentru viitorul Republicii Moldova. După trei ani de negocieri, ţara noastră se pregăteşte de parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, eveniment ce urmează să aibă loc la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în luna noiembrie.

Traian Băsescu a promis că România va rămâne un avocat fără rezerve al apropierii Moldovei de UE, respectându-i, totodată, neutralitatea militară, şi s-a arătat convins că moldovenii nu-şi doresc să facă parte din Uniunea Euroasiatică. 

„Nu vor fi provocări din partea Moscovei“ 

„Republica Moldova nu are o alternativă la drumul european. Nu am constatat în toată istoria acestui pământ o altă locaţie decât cea europeană. Poporul acestei ţări este un popor latin. N-am văzut cetăţeni ai Republicii Moldova cu ochii oblici. Chiar dacă numărul de ONG-uri pro-asiatice evoluează prolific în Republica Moldova, sunt convins că opţiunea majorităţii populaţiei va fi integrarea europeană“, a declarat şeful statului vecin. 

El a remarcat că în România, indiferent de tipul partidelor, a fost o unanimitate politică privind integrarea în UE. „Aici, se pare că în ultimele luni apare o opoziţie internă, deşi vă rog să vedeţi filmările cu mine şi fostul preşedinte Vladimir Voronin. Împreună vorbeam de drumul european, tot aici, la Chişinău. Înţeleg că domnul Voronin a uitat că s-a născut la Dubăsari şi că nu a putut trece Nistrul să vadă mormântul parinţilor săi când era şeful acestui stat“, l-a apostrofat Băsescu pe liderul comuniştilor moldoveni. 

Totuşi, şeful statului român nu crede că Moscova va pune la cale anumite provocări în ajunul reuniunii de la Vilnius: „Moscova este capitala unei ţări care se respectă prea mult ca să vină în zona provocărilor organizate şi susţinute de stat“. 

„Provocări pot fi, dar vom rezista prin consecvenţa noastră, prin promovarea politicii de guvernare orientată spre integrarea europeană“, a dat asigurări Nicolae Timofti.

Burse, poduri şi gazoducte 

Oficialii au discutat un şir de proiecte comune. În primul rând, este vorba de gazoductul Iaşi-Ungheni, crucial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, construcţia căruia urmează să înceapă la sfârşitul lui august. România va contribui financiar cu 9 milioane de euro, din contul celor 100 de milioane promise încă în 2010.

„Dacă cineva îşi imaginează că acel ajutor nerambursabil poate fi pus într-o dubă şi trimis la Chişinău, se înşeală. România acordă această sumă în condiţiile în care se acordă bani în UE, adică se aprobă proiecte, se organizează licitaţii şi se fac decontări“, a explicat Traian Băsescu întârzierea.

Alte trei proiecte energetice moldo-române care ar urma să prindă contur anul acesta sunt liniile de înaltă tensiune Bălţi-Suceava, Ungheni-Iaşi-Străşeni şi Goteşti-Fălciu. Preşedinţii au vorbit şi despre necesitatea construcţiei unor noi poduri peste râul Prut şi s-au înţeles să rezolve cât mai curând problema retransmisiunii TVR pe teritoriul Moldovei. 

De asemenea, Traian Băsescu a anunţat că România va majora numărul burselor oferite tinerilor basarabeni, de la 5.500 la 6.000, începând cu anul şcolar 2014-2015. „Mă gândeam ce bine e să fii preşedinte, că eşti generos pe banii altora. Facem gazoductul din banii noştri, burse se dau mai multe tot din banii noştri. Păcat că Guvernul anterior nu a reuşit să facă nimic. La câte declaraţii au fost în ultimii nouă ani, moldovenii erau mai bogaţi decât Qatarul“, a comentat premierul român Victor Ponta.

Relaţii speciale, dar şi probleme la vize şi permise de mic trafic 

Directorul Centrului Român pentru Politici Europene, Cristian Ghinea, susţine că vizita lui Traian Băsescu are două mize: criza politică de la Chişinău, care pare că s-a calmat, şi parafarea Acordului de Asociere cu UE, în toamnă. Aceasta este o etapă intermediară înainte de semnarea şi de intrarea în vigoare a documentului, care se va concretiza în 2015. 

Politologul observă că Traian Băsescu i-a dat o replică foarte bună lui Vladimir Voronin, care „şi-a schimbat opinia ca o vuvuzea după cum bate vântul şi promovează acum proiectul euroasiatic - o idee în capul lui Putin“. „Trebuie să fim foarte atenţi ce se întâmplă cu Ucraina. Atâta timp cât această ţară nu aderă la pactul euroasiatic, Republica Moldova este la adăpost, întrucât nu poţi face uniunea cu Rusia peste Ucraina“, conchide expertul. 

„România a confirmat prin vizita preşedintelui Traian Băsescu că relaţia specială, pe drept cuvânt frăţească, dintre cele două state româneşti nu se schimbă în funcţie de culoarea politică sau de structura garniturilor guvernantale de la Bucureşti şi Chişinău. Sunt legături profunde, indisolubile, pe care nimeni nu le poate zdruncina. Dar avem nevoie de continuitate şi de seriozitate în tot ceea ce întreprindem împreună“, este de părere publicistul Vitalie Ciobanu, redactor-şef al revistei „Contrafort“.

Valeriu Ostalep, ex-viceministru de Externe în timpul guvernării comuniste, îi sugerează lui Traian Băsescu să renunţe la cuvinte mari şi să facă lucruri palpabile pentru basarabeni. „Să lase geopolitica şi să rezolve nişte probleme elementare. În primul rând, să simplifice procedura de obţinere a vizei româneşti. Dacă nu o poate aboli, măcar să nu fie o procedură umilitoare, cu cozi interminabile la consulate şi dovada deţinerii celor 500 de euro. La fel, să soluţioneze problema permiselor de mic trafic la frontieră, care nu sunt eliberate de aproape un an“, spune diplomatul. 

În context, Traian Băsescu a explicat că procesul a fost sistat din motive birocratice, pentru că România a fost obligată să treacă la acte cu date biometrice, şi a promis că acesta va fi reluat în cel mult o lună.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована