Parlamentul tergiversează modificarea Codului Audiovizualului!
Modificările la Codul Audiovizualului, prin care a fost interzis distribuitorilor de servicii plasarea publicității în serviciile de programe restransmise, nu a fost încă promulgat, deși a fost adoptat acum mai bine de o lună.

Și asta pentru că proiectul este ținut în Parlament, deși, potrivit legii, actul legislativ trebuia să fie trimis spre promulgare președintelui RM în următoarea zi după ce a fost adoptat.
Asociația pentru Dezvoltarea Culturii și Protecției Drepturilor de Autor și Conexe „APOLLO” a solicitat explicații de la Agenția „Moldpres” în legătură cu faptul că modificările nu apar în Monitorul Oficial. Drept răspuns, Moldpres a informat APOLLO că datele nu au fost transmise deocamdată Monitorului Oficial. Mai departe, Asociația a cerut explicații de la Aparatul Președintelui, care a informat că proiectul nu a fost trimis de Parlament spre promulgare.

Solicitat de Jurnal.md, șeful departamentului relații publice al Parlamentului, Eduard Balan, nu a putut să ne spună de ce proiectul nu a fost trimis spre promulgare, pe motiv că „subiectul îl depășește”.
Potrivit articolelor 74 din Constituția Republicii Moldova și din Regulamentul Parlamentului RM, legile adoptate în Legislativ se trimit de către Preşedintele, prim-vicepreşedintele sau de către unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova cel târziu în ziua de lucru următoare zilei semnării acesteia.
Astfel, Legislativul, contrar prevederilor Constituției și Regulamentului Parlamentului, ține în ograda sa proiectul de modificare a Codului Audiovizualului mai bine de o lună, tergiversând promulgarea modificărilor.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Codului Audiovizualului, posturile de televiziune străine, ce sunt retransmise în Republica Moldova de către distribuitorii de servicii, nu vor mai avea dreptul să plaseze publicitate şi nici teleshoping. Autorii proiectului susțin că modificările vor crea condiții egale pentru toți radiodifuzorii, în situația în care până acum posturile TV care prezentau produs autohton erau discriminate în raport cu cele care retransmit programe străine.



