Parlamentul, în prima ședință din sesiunea de primăvară 2012
Parlamentul se convoacă astăzi în prima şedinţă plenară din sesiunea de primăvară 2012. Printre proiectele de pe ordinea de zi se numără aprobarea Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, proiectul Legii insolvabilității, proiectul de lege privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și altele.

Deși pe ordinea de zi nu figurează vreun proiect cu privire la stabilirea datei alegerilor prezidențiale, Vlad Filat şi Marian Lupu sunt ferm convinşi că data alegerii şefului statului va fi fixată astăzi. Pe de altă parte, Mihai Ghimpu a anunțat că liberalii nu vor vota pentru ziua scrutinului pentru că nu a fost desemnat niciun candidat la acestă funcţie.
La ședința de astăzi, care se anunță a fi una cu scântei, se pare că vor lipsi deputații comuniști. PCRM a emis un comunicat prin care anunţă că vor boicota şedinţele Parlamentului.
Înainte de ședința Parlamentului, deputatul neafiliat Mihai Godea a anunțat un briefing de presă, în care va face declarații cu privire la „legalitatea alegerii Preşedintelui”.


