Parlamentarul moldovean Guma, condamnat de Tribunalul din București, pentru luare de mită
Parlamentarul moldovean Valeriu Guma a fost condamnat, prin decizia Tribunalului București, la doi ani de închisoare cu suspendare.

Politicianul este acuzat de procurorii DNA de cumpărare de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită, însă decizia nu este definitivă.
Tribunalul l-a condamnat pe Guma, deputat al Partidului Democrat din Republica Moldova, la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi la câte doi ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită, însă s-a dispus executarea pedepsei de doi ani de închisoare.
Cu toate acestea, magistraţii au decis însă suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de patru ani. Guma a fost obligat, prin decizia instanţei, să plătească statului român 25.000 de lei cheltuieli judiciare.


