Pântea, acuzat că a luat mită 20 de mii de euro
Procurorul general adjunct, Andrei Pântea, este acuzat de luare de mită de către un individ învinuit de omor. Într-o înregistrare video trimisă pe adresa redacţiei Jurnal TV, Ion Ţigănaşu, arestat şi cercetat pentru două crime, afirmă că i-a plătit lui Andrei Pântea 20 de mii de euro pentru a scăpa de închisoare. Acesta ar fi transmis banii prin şoferul procurorului, care este și cumătru cu inculpatul.

Anul 2010. Ion Ţigănaşu a fost reţinut de oamenii legii fiind suspectat că, ajutat de doi complici, a omorât cu o cruzime de nedescris, un pensionar de 80 de ani, al cărui cadavru l-a îngropat într-un lan din raionul Orhei.
Ţigănaşu a stat atunci după gratii doar două zile. El nu-şi neagă vina, dar la cei 27 de ani pe care îi are nu i-a surâs perspectiva unei vieţi în puşcărie şi a căutat ieşiri din situaţia în care s-a pomenit. Spune că l-a contactat pe un cumătru de-al său, Vitalie Donica, şoferul personal al adjunctului procurorului general, Andrei Pântea.
În schimbul banilor, lui Ţigănaşu i s-ar fi promis că urmărirea penală pe numele său va fi încetată. Inculpatul spune că pentru a face rost de cealaltă parte din sumă, a mai comis un omor. A ucis o bătrână ca să pună mâna pe apartamentul ei. Pentru a ascunde urmele, a încercat să însceneze un suicid. Abia în 2012, oamenii legii au pus probele cap la cap şi l-au arestat din nou. Pentru că nu s-a mai bucurat de protecţie, individul s-a simţit tras pe sfoară şi a decis să vorbească.
Supărat că a dat bani, dar nu a scăpat de gratii, Ion Ţigănaşu a scris o plângere pe numele procurorului general de atunci, Valeriu Zubco, prin care l-a informat despre înţelegerea sa cu Donica şi Pântea. Zubco a transmis informaţia Procuraturii Anticorupţie, iar aici a fost pornit un dosar pentru trafic de influenţă.
La rândul său, Andrei Pântea neagă că ar fi luat bani de la Ţigănaşu pentru a-l scăpa de puşcărie și susţine că totul este o răzbunare din partea angajaţilor închisorii în care este ţinut inculpatul.
Totodată, Pântea neagă şi că l-ar cunoaşte pe Ţigănaşu, chiar dacă ambii sunt originari din acelaşi sat.