PAD susţine că AIE amînă ilegal condamnarea regimului totalitar comunist
Partidul Acţiunea Democratică (PAD) acuză Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) că ar amîna ilegal condamnarea regimului totalitar comunist. Dumitru Diacov, liderul fracţiunii parlamentare a PD, a afirmat pentru MOLDPRES că legea respectivă va fi promulgată în termeni legali.

Corneliu Gurin, vicepreşedintele PAD, a declarat astăzi la o conferinţă de presă, că pînă acum legile adoptate de Parlament la 12 iulie, care prevăd condamnarea regimului comunist şi interzicerea simbolicii totalitare comuniste, nu au fost semnate de către Preşedintele Parlamentului şi nu au fost promulgate de către şeful statului. Gurin susţine că potrivit legislaţiei, termenele legale pentru acest lucru au expirat la 16 august, iar autorităţile publice vizate nu au oferit pînă în prezent explicaţii oficiale privind tărăgănarea publicării şi punerea în aplicare a acestor decizii ale Legislativului.
Solicitat de Moldpres, Dumitru Diacov a afirmat că legile respective vor fi promulgate la timp. "La sfîrşitul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului au fost aprobate multe proiecte. Acestea urmează a fi redactate de către comisiile parlamentare şi de către aparatul Parlamentului. Pentru redactarea legilor nu există termeni stricţi. În luna august este vacanţă. Preşedintele Parlamentului nu are nicio legătură cu aceasta", a declarat Diacov.
Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvînt al Preşedintelui Republicii Moldova a declarat pentru Agenţie că mai multe proiecte, care au fost adoptate la sfîrşitul sesiunii de primăvară-vară a Legislativului, inclusiv proiectele care se referă la condamnarea regimului totalitar comunist şi interzicerea simbolicii comuniste, nu au ajuns la Preşedinţie.
La 12 iulie, Legislativul a condamnat regimul totalitar comunist şi a interzis utilizarea în scopuri politice şi de propagandă a simbolurilor comuniste secera şi ciocanul. Potrivit Regulamentului Parlamentului şi Constituţiei Republicii Moldova, legile adoptate de Parlament sînt semnate de Preşedintele Parlamentului în termen de cel mult 20 de zile de la adoptare şi sînt promulgate de şeful statului în cel mult două săptămîni, notează MOLDPRES.


