Oleg Voronin ar putea fi inclus pe lista PCRM
Omul de afaceri Oleg Voronin, fiul celui de-al treilea președinte al Republicii Moldova, președintele PCRM Vladimir Voronin, s-ar putea regăsi pe lista candidaților partidului pentru alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie. Anunțul a fost făcut de liderul comunist la emisiunea Politika de la postul TV7.

Întrebat de moderator dacă numele lui Oleg Voronin, care a participat până acum activ la majoritatea mitingurilor organizate de Partidul Comuniștilor, poate fi inclus pe listele electorale ale formațiunii, Vladimir Voronin a evitat să vorbească din start despre subiect. "De ce vă băgați în probleme de familie?", a spus șeful PCRM.
Totuși, Voronin a mărturisit în cele din urmă că acest lucru nu este exclus. "Orice membru de partid poate nimeri pe lista PCRM pentru alegerile de pe 30 noiembrie", a precizat comunistul.
Vladimir Voronin a mai declarat că fiul său a participat la toate protestele și mitingurile PCRM în interese de partid.


