Oleg Efrim în vizorul CNI
Dosarul ministrului justiției în exercițiu, Oleg Efrim, a fost transmis Centrului Naţional Anticorupţie. Comisia Naţională pentru Integritate a constatat că Efrim a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, refuzând să înregistreze Partidul Nostru. Decizia a fost luată de către membrii CNI în cadrul unei ședințe de lucru desfăşurate pe data de 5 februarie.

Dosarul lui Oleg Efrim a fost transmis Centrului Naţional Anticorupţie de către Comisia Naţională pentru Integritate, care a decis că ministrul în exerciţiu al Justiţiei a încălcat legea când a refuzat înregistrarea „Partidului Nostru”. Drept temei pentru inițierea controlului privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese a servit sesizarea avocatului Igor Şeremet din 21 august 2014. În sesizarea sa, avocatul a menţionat faptul că Efrim a avut un interes personal să emită o decizie cu privire la refuzul înregistrării modificărilor la Statutul și Programul Politic al Partidului Popular Republican, deoarece în acel moment nu era doar membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova, dar făcea parte şi din Consiliul Naţional Politic al acestei formaţiuni.
Comisia Naţională pentru Integritate a prezentat rezultatele controalelor, iar dosarul cu încălcările juridice au fost transmis Procuraturii Generale, pentru a decide sau nu intentarea unui dosar penal.
De asemenea, dosarul a fost transmis şi Centrului Naţional Anticorupţie pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art.313 2 Cod contravenţional. Anterior , Oleg Efrim a declarat pentru Deschide.md că este „profund dezamăgit de prestația CNI” şi nu este de acord cu decizia acestei instituţii.
Amintim că pe data de 9 iunie 2014 Ministerul Justiţiei, condus de Oleg Efrim, a refuzat înregistrarea modificărilor aprobate de Congresul PPR la Statutul şi Programul politic al formaţiunii dintr-un motiv absurd precum că „partidul a desfăşurat congresul cu trei zile mai devreme de termen”.
Renato Usatîi a declarat atunci că Oleg Efrim a îndeplinit comanda şefului său de partid, Vlad Filat. Ulterior, acest fapt a fost confirmat şi de angajatele Ministerului Justiţiei Elena Griţco şi Nina Cereteu, care au declarat în cadrul unei conferinţe de presă că au primit indicaţii clare şi directe de la Efrim să nu înregistreze redenumirea formaţiunii politice, chiar dacă nu au depistat vreo încălcare în setul de acte al formaţiunii „Partidul Nostru”.


