Ссылка скопирована
Oficial: Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti se reunesc pe 3 martie la Iaşi
Şedinţa comună a Guvernelor Republicii Moldova şi României va avea loc la Iaşi, pe 3 martie. Data a fost convenită duminică, 19 februarie, de premierul Vlad Filat şi premierul României Răzvan Ungureanu în cadrul unei convorbiri telefonice.În cadrul discuţiei, Vlad Filat şi Mihai Răzvan Ungureanu s-au arătat convinşi că preconizata şedinţă comună a Guvernelor Republicii Moldova şi României va da un nou impuls dezvoltării colaborării bilaterale.

Cei doi premieri s-au referit la relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, menţionând faptul că acestea au avansat considerabil în ultima perioadă, dar şi faptul că există încă suficient potenţial pentru dezvoltarea acestora în continuare, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.
După convorbirea telefonică dintre premierii Mihai Răzvan Ungureanu şi Vlad Filat din 14 februarie, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit joi cu ambasadorul Iurie Reniţă. Cu acest prilej, cei doi oficiali au trecut în revistă priorităţile agendei bilaterale, inclusiv în urma vizitei întreprinse de ministrul român la 31 ianuarie 2012, la Chişinău, o atenţie specială fiind acordată organizării şedinţei comune de guvern România – Republica Moldova. Ministrul afacerilor externe a subliniat că Summitul interguvernamental reprezintă un proiect important pentru agenda bilaterală, care oferă oportunitatea stabilirii calendarului de cooperare pentru anul 2012 şi a semnării Planului de Acţiune pentru implementarea Declaraţiei privind instituirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la nivel de preşedinte, în aprilie 2010. Documentul asigură cadrul cooperării bilaterale în toate domeniile şi susţine consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.

