O întâlnire Filat-Șevciuk, la sfârșitul săptămânii
Prim-ministrul Vlad Filat ar putea să se întâlnească cu liderul separatist Eveghenii Șevciuk la sfârșitul acestei săptămâni. Cel puțin asta își dorește Vlad Filat.

„Am avut o convorbire telefonică cu dumnealui zilele trecute. Spuneam că e timpul deja să ne vedem, să mai trecem în revistă cele ce s-au făcut, unde mai avem probleme pe care nu le-am rezolvat.
Eu aş vrea ca să reuşim, la sfârşit de săptămână, să ne vedem, să avem această comunicare”, a declarat Filat într-un interviu pentru Europa Liberă.
Anterior, premierul a declarat că este într-o relație bună cu liderul de la Tiraspol și că discută periodic la telefon, dar și au întâlniri pe care nu le anunță public.
Ultima întâlnire cunoscută dintre cei doi a avut loc pe muntele Athos din Grecia, unde Filat și Șevciuk au fost invitați de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir care i-a și însoțit.


