O delegație din Republica Moldova va merge la funerariile Regelui Mihai I al României
O delegație din Republica Moldova va merge la funerariile Regelui Mihai I al României. Este vorba de persoanalul Președinției, membrii Guvernului, ai Parlamentului și Academiei de Stat a Republicii Moldova.

Instituțiile însă nu au anunțat încă cine a fost delegat să meargă la Sinaia, scrie unimedia.
Menționăm că în ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11:00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale.
Ulterior, la ora 14:00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.


