Nu o să-ţi vină să crezi ce leagă PLDM, PD şi PCRM!
Se pare că există o cifră care aduce noroc mai multor partide importante din Republica Moldova.

Şi aceasta este cifra 8. La o astfel de concluzie ajungi dacă răsfoieşti puţin istoria partidelor din Republica Moldova.
După cum relatează TRIBUNA, Partidul Democrat din Moldova cu denumirea iniţială de Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă a apărut pe data de 8 februarie 1997. Anume în acea zi a avut loc conferinţa în cadrul căreia s-a decis lansarea acestei formaţiuni politice.Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a fost înregistrat oficial pe data de 8 aprilie 1994. Anume în acea zi Ministerul Justiţiei a repus în legalitate această formaţiune care anterior a fost scoasă în afara legii.
De cifra 8 este „legat” şi Partidul Liberal Democrat din Moldova. Congresul de constituire al PLDM a avut loc pe data de 8 decembrie 2007, deşi oficial formaţiunea a fost înregistrată pe 25 ianuarie 2008.De notat că aceste trei formaţiuni „legate” de cifra 8, au fost cele mai de succes partide din Moldova şi au condus cel mai mult timp ţara în anii de independenţă.


