Nou regulament pentru presă în Parlament. „Coaliţia vrea jurnalişti cu fusta lungă şi limba scurtă”
Problema libertăţii presei în sala de şedinţe a Parlamentului a revenit pe agenda discuţiilor în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Parlamentului. Şi asta după ce PLDM, PD cu votul comun al PCRM au inlcus pe agendă un proiect de regulament, în care este stipulat modul de activitate al jurnaliştilor în clădirea Legislativului.

Împotriva acestui Regulament s-a pronunţat şi liberalul Valeriu Munteanu, care a precizat că astfel se doreşte ca jurnaliştii să fie „cu fusta lungă şi limba scurtă” şi se restricţionează activitatea mass-media în Parlament.
„Am reiterat solicitarea ca jurnaliştii să revină în sala de şedinţe a Parlamentului, însă deputaţii liberal-democraţi, democraţi şi comunişti nu au susţinut această propunere. Din punctul meu de vedere, în acest regulament există elemente care restricţionează activitatea presei, ceea ce nu este corect într-un stat democratic. Nu cred că este corect să i se dicteze unui jurnalist cum trebuie să se îmbrace, dacă să vină în blugi sau în fustă, unde să stea pe scaune şi cât să stea”, a declarat Valeriu Munteanu. Potrivit noului Regulament, mijloacele de informare în masă care solicită acreditare trebuie să aibă o politică editorială independentă, echidistantă, garantând pluralismul de opinii; să reflecte în materialele lor de presă tematica parlamentară; să desfășoare o activitate continuă, actualizând informațiile cel puțin săptămânal.De asemenea, actul indică faptul că reprezentanţii mijloacelor de informare în masă au acces liber în sediul Parlamentului, în spațiile special amenajate. Deşi sunt admişi în sala de ședințe, jurnaliștii vor putea sta doar în limita locurilor disponibile, în spațiul destinat vizitatorilor şi fără echipamentele de filmare, fotografiere sau înregistrare audio.
Referitor la ţinuta unui jurnalist, regulamentul indică faptul că acest „trebuie să aibă un comportament demn, o ţinută morală şi vestimentară ireproşabilă pe parcursul aflării în sediul Parlamentului”.


