Nina Ştanski vine, astăzi, la Chişinău
Reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului se întâlnesc, astăzi, pentru a discuta despre organizarea întrevederii dintre şeful administraţiei din stânga Nistrului, Evghenii Şevciuk, şi prim-ministrul Iurie Leancă.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, şi şeful departamentului de externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, urmează să se întâlnească la sediul OSCE de la Chişinău.
Potrivit lui Carpov, în cadrul întrevderii, vor fi discutate şi aspectele privind pregătirile pentru formatul de negocieri 5+2 de la Bruxelles, din luna octombrie.
"Este o întâlnire ordinară. Din problemele pe care intenţionăm să le discutăm vor fi organizarea, urmare a iniţiativei preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, întâlnirea dintre prim-ministrul Iurie Leancă şi liderul de la Tiraspol Evgheni Şevciuk", a anunţat Eugen Carpov.
Ultima dată, Eugen Carpov s-a întâlnit cu Nina Ştanski la Viena, în luna iulie, în cadrul ultimelor negocieri în formatul cinci plus doi.


