theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Апреля 2012, 10:40
649
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Nicolae Timofti a acceptat invitația de a participa la Summit-ul informal al preşedinţilor statelor CSI

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a acceptat invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse de a participa la Summit-ul informal al preşedinţilor statelor CSI, care va avea loc pe 15 mai la Moscova. Invitația a fost transmisă de viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, care a întreprins ieri o vizită de lucru la Chișinău în calitate de copreședinte al Comisiei mixte moldo-ruse.

 Preşedintele ţării a subliniat că statul reintegrat trebuie să fie unul funcţional
Preşedintele ţării a subliniat că statul reintegrat trebuie să fie unul funcţional

După întrevedere, atât Nicolae Timofti, cât și Dmitri Rogozin au evitat să facă declarații de presă, însă în seara zilei Serviciul de presă al președintelui a difuzat un comunicat de presă în care a precizat că ,,vizita demnitarului rus a fost calificată drept una de natură să  impulsioneze colaborarea comercial-economică şi socială  dintre ambele state”.

Nicolae Timofti a reiterat poziţia Republicii Moldova, conform căreia reglementarea conflictului transnistrean trebuie să aibă la bază principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova. Preşedintele ţării a subliniat că statul reintegrat trebuie să fie unul funcţional, care să asigure, totodată, continuarea procesului de integrare europeană. 

În cadrul întrevederii, de asemenea, s-a relevat necesitatea  monitorizării  în continuare a situaţiei în Zona de securitate, se mai menționează în comunicatul Președinției. Dmitrii Rogozin a mai avut ieri întrevederi separate cu ministrul Economiei Valeriu Lazăr, cu premierul Vlad Filat, precum și cu liderul PCRM Vladimir Voronin. Oficialul rus a mai avut aseară întrevederi cu reprezentanţi ai administraţiei nerecunoscute de la Tiraspol.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована