Neînțelegeri între Guvern și OSCE
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Anatol Șalaru, dezminte informațiile prezentate ieri de șeful misiunii OSCE în R. Moldova, Jenifer Brush, cu referire la transportul feroviar de mărfuri în regiunea transnistreană.

La solicitarea premierului Vlad Filat, ministrul a precizat că, chiar astăzi din regiunea transnistreană vor pleca 48 de vagoane de marfă, iar de la 1 aprilie până în prezent au fost transportate prin acest sector 70 mii tone de marfă.
”Declarațiile șefului misiunii OSCE cu privire la reluarea transportului feroviar de mărfuri prin Transnistria nu sunt adevărate”, l-a asigurat Șalaru pe Filat.
”Atunci de unde se iau astfel de informații? Vă rog să nu dezinformați opinia publică”, a declarat premierul.
Precizăm că în cadrul unei conferințe de presă susținută ieri, șeful misiunii OSCE din Moldova a declarat că a avut săptămâna trecută o vizită la Tiraspol, în cadrul căreia a discutat cu responsabilii de acolo despre reluare a transportului feroviar.
”Suntem convinși că transportul feroviar prin regiunea transnistreană va fi reluat, însă nu putem spune când”, a declarat Jenifer Brush.
Trasnsportul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană a fost reluat la 25 aprilie, curent, în urma unei înțelegeri dintre premierul Vlad Filat și liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.
Sursa:www.union.md


