Neînţelegeri între Filat şi Leancă
La o zi după votarea în Parlament, de către PLDM şi PCRM, a unor decizii catalogate imediat de liderii UE ca fiind antidemocratice şi antieuropene, sâmbătă, au avut loc mai multe discuţii tensionate între premierul interimar Iurie Leancă şi fostul prim-ministru, Vlad Filat.

Potrivit unor surse din PLDM, discuţiile dintre cei doi au apărut după ce liderii europeni au criticat dur ceea ce a făcut PLDM împreună cu PCRM în Parlament, în special deciziile privind ridicarea inamovibilităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, trecerea CNA în subordinea Guvernului, ridicarea pragului electoral la 7 la sută şi sporirea împuternicirilor premierului interimar, astfel încât să poată demite miniştrii în perioada de interimat.
După mai multe discuţii cu oficialii europeni, Iurie Leancă s-a văzut nevoit să-i explice lui Vlad Filat gravitatea situaţiei şi că există riscul ca, după pierderea încrederii liderilor europeni, să urmeze şi măsuri concrete privind stoparea sprijinului financiar extern pentru Moldova. Aceste încercări ale lui Leancă de a-l stopa din demersul său, l-au scos din sărite pe Vlad Filat, care nu a acceptat sub nici o formă ca PLDM să revină asupra deciziilor adoptate împreună cu comuniştii, în special asupra celei care vizează trecerea CNA sub controlul Guvernului scrie 24h.md..
În cele din urmă, la instistenţele premierului interimar, Iurie Leancă, liderul PLDM, Vlad Filat, le-a comunicat liderilor europeni că îi va cere preşedintelui Timofti să nu promulge decizia privind ridicarea inamovibilităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, decizie care a stârnit reacţii cele mai dure dure din partea mai multor oficiali străini.
El însă nu a acceptat deocamdată ca această decizie să fie anulată, ci doar să fie transmisă de preşedinte către Guvern, pentru analiză. În acest fel, Filat spera că va câştiga timp pentru a găsi soluţii să meargă până la capăt cu demiterea judecătorilor Curţii Constituţionale.
Relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a devenit foarte tensionată, după ce vineri, PLDM şi PCRM au adoptat o serie de decizii care au stârnit, la doar câteva ore de la adoptare, reacţii critice dure din partea liderilor UE, care au calificat metoda prin care au fost adoptate deciziile respective, dar şi caracterul lor, ca fiind antidemocratice şi antieuropene. De astfel de reacţii critice din partea oficialilor externi ţara noastră nu a mai avut parte din 7 aprilie 2009.
Potrivit sursei, şi preşedintele Nicolae Timofti se află într-o situaţie delicată, când trebuie să aleagă dacă promulgă deciziile respective, în ciuda faptului că există opinia liderilor europeni că sunt antidemocratice şi în ciuda faptului că ele ar putea fi declarate neconstituţionale sau refuză să le promulge şi le retrimite Parlamentului spre examinare, evitând în acest fel o nouă sitiuaţie în care preşedintele ţării ar putea fi acuzat că girează acte neconstituţionale. Mai mult, chiar şi liderii europeni i-au cerut preşedintelui Nicolae Timofti să nu participe la acest act nedemocratic şi să nu promulege deciziile respective.


