Negru: ”Mișin s-a simțit marginalizat”
Analistul politic Nicolae Negru nu crede în versiunea prezentată de Artur Reșetnicov despre faptul că cei trei comuniști care au anunțat astăzi că părăsesc partidul ar fi fost șantajați și cumpărați.

”Nu văd logica. Dacă ar fi fost vorba despre presiunea puterii, Mișin și ceilalți doi ar fi ieșit odată cu Dodon și ar fi votat președintele republicii. Cred că adevăratul motiv este că Mișin s-a simțit marginalizat în ultimul timp. Era unul dintre puținele capete vorbitoare din PCRM, este unul dintre veteranii partidului”, a precizat Negru.
De asemenea, analistul crede că și Babenco și Botnariuc au decis să se despartă de comuniști pentru că au fost subestimați.
”S-a văzut că PCRM nu mai revine la guvernare. Dacă PCRM va decide să nu revină în Parlament, acest lucru va duce partidul în impas și nu exclud că vor mai fi plecări din PCRM”, a spus Negru.
Amintim că astăzi trei deputați comuniști, Vadim Mișin, Tatiana Botnarenco și Oleg Babenco, au anunțat că părăsesc fracțiunea comunistă și se declară deputați independenți.
Sursa: www.union.md


