Negocierile, pe utima sută de metri
Negocierile pentru formarea noului Guvern sunt pe ultima sută de metri. Până la finele zilei urmează să fie puse la punct dicuțiile pe baza acordului, iar la următoarea rundă de negocieri va fi discutata partajarea funcțiilor.

Declarațiile au fost făcute de către liderul reformatorilor liberali, Ion Hadârcă, după discuțiile purtate astăzi între reprezentanții negociatorilor.
Ion Hadârcă: ”Mâine în a doua jumătate a zilei vom termina discuțiile. În următoarea rundă de negocieri vom discuta partajarea funcțiilor.”
Reprezentantul PLDM la negocieri, Liliana Palihovici a declarat că partidul liberal democrat că la etapa actuala s-a discutat despre schimbarea sau nu a domeniilor.
Liliana Palihovici: “S-a discutat păstrarea domenilor s-au schimbarea lor, dar nu am ajuns la un consens. Noi ne dorim independența instituțiilor democratice ce țin de domeniul jurist prudenței.”
Valeriu Lazăr, negociatorul din partea PD spune că după dicuțiile de astăzi, crede că procesul va fi îngreunat.
Valeriu Lazăr: ”PLDM au venit cu alte funcți de partajare. Am rămas surprinși. Noi nu vrem să avem funcți în plus. Ei eu argumentat de ce ei au mai multe instituții. Procesul va fi îngreunat.”
Amintim că negocierile au demarat, după ce Iurie Leancă a fost desemnat oficial de şeful statului, candidat la funcţia de premier. La aceste negocieri participă PD, PLDM şi grupul liberalilor, condus de Ion Hadârcă. Liderul PL, Mihai Ghimpu, nu a fost invitat la negocieri, iar comuniştii au refuzat să participe. Potrivit legii, premierul desemnat Iurie Leancă trebuie să prezinte până la 30 mai programul de activitate și componența nominală a Guvernului.


