Negocieri ratate intre Moscova si Kiev pe tema gazelor
Rusia si Ucraina nu au reusit sa ajunga la un acord asupra pretului de livrare a gazelor si achitarii sumelor datorate de partea ucraineana, dar discutiile vor continua marti seara sau miercuri dimineata, la Bruxelles, a anuntat comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, citat de AFP, scrie Mediafax, citat de In Cont.

"Toate punctele au fost discutate", "au fost propuse solutii", iar "discutiile vor fi reluate marti seara sau miercuri dimineata", la Bruxelles, a declarat Oettinger, dupa sapte ore dificile de negocieri.Gazprom si Naftogaz au inceput negocieri pentru stabilirea pretului de livrare a gazelor rusesti si unui plan de achitare a datoriilor la gaze ale Ucrainei fata de Rusia.
Ucraina are datorii la gaze fata de Rusia in valoare de 2,2 miliarde de dolari pentru lunile noiembrie si decembrie 2013 si aprilie si mai 2014, potrivit Gazprom.De asemenea, cele doua parti trebuie sa ajunga la un acord asupra pretului si cantitatilor de livrare a gazelor rusesti catre Naftogaz. Pretul ar urma sa se situeze intre 268 si 480 de dolari pe mia de metri cubi. Ucraina a achizitionat aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaz in 2013.Negocierile pe tema gazelor au inceput luni seara la ora 17.00 GMT (20.00, ora Romaniei), la Bruxelles, in contextul in care Moscova a avertizat Kievul ca Gazprom va intrerupe livrarile de gaze daca Ucraina nu isi va achita pana marti seara datoriile la gaze si factura pentru iunie.Ucrainenii refuza sa accepte pretul fixat de Rusia dupa instalarea unui Guvern prooccidental la Kiev.
Cu toate acestea, noul presedinte ucrainean, Petro Porosenko, pare hotarat sa detensioneze rapid relatiile cu Moscova si si-a dat o saptamana pentru a restabili linistea in estul tarii sale.Dosarul energetic afecteaza relatiile dintre Moscova si Bruxelles, care a obligat Bulgaria sa intrerupa lucrarile de constructie la gazoductul South Stream.
Condus de catre gigantul rus Gazprom si grupul energetic italian Eni, proiectul South Stream urmeaza sa asigure legatura intre Rusia si Bulgaria via Marea Neagra, ocolind Ucraina, dupa care sa continue catre Grecia si Italia, Serbia, Ungaria, Slovenia si Austria."Bruxelles-ul este ghidat de dorinta de a pedepsi, de a se razbuna", a denuntat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, dupa o intalnire cu omologul sau finlandez, Erkki Tuomioja. "Recent, am auzit la Bruxelles ca negocierile asupra South Stream vor fi inghetate atata timp cat Rusia nu va recunoaste autoritatile de la Kiev.
Considerati ca asa ceva este constructiv?", a spus seful diplomatiei ruse, care, intre altele, a apreciat drept "contraproductiva" extinderea NATO spre Est.


