Negociatori principali de la Chișinău și Tiraspol se vor întâlni astăzi
Reprezentanţii politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului, Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev, vor avea sâmbătă o întâlnire de lucru înainte de runda de negocieri pentru reglementarea transnistreană, programată pentru săptămâna viitoare la Viena.

Anunţul a fost făcut de serviciul de presă al Biroului pentru Reintegrare.
Potrivit agenţiei INFOTAG, aceasta este a treia întâlnire din această săptămână a negociatorilor principali ai Moldovei şi Transnistriei. Ei s-au mai întâlnit în sala de conferinţe de la Aeroportul Chişinău luni, înainte ca Ignatiev să plece la Moscova, şi apoi joi, când acesta a revenit în ţară. Ei s-au mai întâlnit şi în septembrie. În acelaşi timp, de la începutul anului şi până în octombrie au avut loc doar trei întrevederi în formatul "1+1", iar acest lucru arată să dialogul între cele două maluri ale Nistrului s-a intensificat în ultimele săptămâni.
În cadrul întrevederii de sâmbătă va fi discutată "probleme actuale în reglementarea transnistreană în contextul noii runde de negocieri în formatul "5+2", care va avea loc pe 27-28 noiembrie la Viena". Întâlnirea se va desfăşura în oraşul Bender, pe malul drept al Nistrului, care însă face parte din autoproclamata RMN.
Săptămâna trecută, reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului, cu ajutorul mediatorilor, au convenit să reia negocierile în formatul "5+2" (Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia, Ucraina, precum şi observatori din Uniunea Europeană şi SUA). Runda de negocieri va avea loc săptămâna viitoare în Austria, care deţine preşedinţia OSCE.


