Năstase: Plahotniuc dorește crearea unui partid Social-Democrat, prin fuziunea PSRM cu PD
Un proiect de viitor al liderului PD, Vlad Plahotniuc, este crearea unui partid Social-Democrat, declară președintele PPDA, Andrei Năstase.
„Plahotniuc își dorește, într-un final, să preia conducerea Partidului Socialiștilor, pe care să-l fuzioneze într-o bună zi cu Partidul Democrat și să facă ceea ce-și dorește demult: un partid Social-Democrat. Dar asta e de viitor”, a spus Năstase.
„Parteneriatul lui Plahotniuc și Dodon, pe care ei cred că-l pot camufla printr-un circ de prost gust în spațiul public, noi l-am deconspirat, suntem conștienți de acest lucru, și spunem că susținându-l astăzi pe Plahotniuc, de fapt îl menții pe Dodon, iar susținându-l pe Dodon îl susții de fapt pe Plahotniuc.
Electoratul celor două partide trebuie să înțeleagă foarte clar că sunt păcăliți”, a mai spus Năstase.
Decarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Important” de la postul TVC21, scrie agora.md.


