Muruianu refuză să-l judece pe Micu
Fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, refuză să-l judece pe aşa-zisul hoţ în lege poreclit Petru Gîlcă „Micu”, învinuit de comiterea mai multor omoruri.

Judecătorul Muruianu a fost exclus, la propria cerere, din completul de judecători care examinează dosarul penal al lui Micu.
Muruianu a depus o asemenea cerere după ce acuzatul a declarat că judecătorul a fost plătit ca să-l bage la puşcărie. Ion Muruianu a explicat în cererea depusă că după ce a fost acuzat de Micu a apărut un conflict de interese şi de aceea nu poate să-l judece. Asta deşi nici până în prezent nu a comentat învinuirile aduse de acuzat.
Faptul că Muruianu va fi înlocuit de un alt magistrat nu l-a impresionat pe inculpat. „Pe mine mă judecă pentru că m-am născut, iaca toată vina mea”, a spus Micu, pentru Jurnal TV.
Anterior, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Jurnal TV, interlopul declara că Muruianu ar fi fost plătit de către deputatul comunist, Mark Tkaciuk „ca să facă ce trebuie”. Deputatul PCRM a negat ulterior acuzaţiile.
Petru Gîlcă a fost arestat în 2001, fiind suspectat de săvârşirea mai multor omoruri, deţinere ilegală a armelor, păstrarea drogurilor şi sechestrarea mai multor persoane. A fost condamnat la 13 ani de puşcărie pentru şantaj. Din completul de judecători care a pronunţat sentinţa a făcut parte şi Ion Muruianu. Acum oamenii legii încearcă să demonstreze că anume Petru Gîlcă ar sta în spatele omorurilor aşa-numiţilor hoţi în lege „Jeka” şi „Zelionîi”. De jumătate de an Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie are dosarul pe masă, doar că şedinţele sunt de fiecare dată amânate.


