Munteanu:" În Moldova trebuie să guverneze legea şi nu telefonul"
Rescrierea Acordului Alianţei pentru Integrare Europeană trebuie să se facă în aşa fel, încât în Moldova să guverneze legea şi nu telefonul. Declaraţia aparţine liberalului Valeriu Munteanu şi a fost făcută pentru Hotnews.md.

Valeriu Munteanu a spus că Partidul Liberal este gata de dialog, dar consideră că, acum, nu este momentul să fie împărţite funcţiile.
"Acum trebuie să fim siguri ca acest Acord, denunţat la 13 februarie de către PLDM, va fi rescris, astfel, încât să guverneze legea în Moldova şi nu telefonul. Noi venim la acest dialog, la aceste discuţii, fără condiţii. Sperăm că acest lucru a fost bine înţeles de toată lumea. Considerăm că la această etapă urmează a fi discutate principiile şi valorile sau redimensionarea acestor principii şi valori care au stat la baza Acordului AIE 2", a mai spus Munteanu.
În ceea ce priveşte participarea liberalilor la discuţii, Munteanu a declarat că partidul pe care îl reprezintă urmează îşi desemneze negociatorii.
"Urmează ca această iniţiativă să fie discutată cu colegii din cadrul fracţiunii. Astăzi, colegii noştri sunt în teritoriu, urmează ca cel mai probabil mâine de dimineaţă să ne convocăm, să discutăm, să vedem pe cine delegăm. Noi suntem deschişi spre orice formă de dialog, care sperăm să se trasforme în negocieri veritabile", a conchis Munteanu.
Publika.md aminteşte că, luna trecută, în presă au apărut mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice ale fostului şef al Inspectoratului Fiscal de Stat, Nicolae Vicol, cu mai mulţi demnitari de stat. În una dintre acestea, premierul Vlad Filat îi dă indicaţii lui Vicol despre blocarea conturilor preşedintelui Adunării Populare, Dmitri Constantinov.


