Moldova va aboli regimul de vize pentru 61 de ţări
Cetăţenii străini a 61 de state, printre care cei din ţările membre ale UE şi SUA, nu vor avea nevoie de vize pentru a vizita Republica Moldova.

Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi în prima lectură de către deputaţi. Termenul de şedere a străinilor, însă, nu trebuie să depăşească 90 de zile în decursul a 6 luni de la prima intrare pe teritoriul Moldovei.
Potrivit proiectului, documentul va facilita cooperarea economică, mobilitatea cetăţenilor, atragerea investiţiilor. De asemenea, aceste prevederi vor contribui la dezvoltarea turismului, dar şi a altor sectoare prioritare pentru Republica Moldova.
Prevederile documentului nu sunt valabile şi pentru străinii care vor doar să tranziteze teritoriul Republicii Moldova. În acest caz, persoanele vor avea nevoie de vize.
Deputaţii urmează să examineze proiectul în a doua lectură.


