Moldova speră să obţină "foaie de parcurs" pentru apropierea cu UE
Moldova are nevoie de „foaie de parcurs” care să identifice priorităţile parteneriatului bilateral şi multilateral cu UE pe termen scurt – pînă în semestrul doi 2013, în baza principiilor mai mult pentru mai mult şi a diferenţierii, a declarat ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, la întrunirea informală a miniştrilor de Externe ai Grupului Vîşegrad, care a avut loc la Praga.

Agenţia «INFOTAG» transmite cu referire la serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene că Leancă a evocat succesele Moldovei pe calea integrării europene, precum şi iniţiativele summit-ului de la Varşovia al Parteneriatului Estic, subliniind faptul că republica consideră extrem de importantă direcţionarea cooperării spre asigurarea conexiunilor de transport şi energetice cu UE.
Printre succesele recente ale ţării oficialul a nominalizat parafarea Acordului privind privind Spaţiul Aerian Comun cu UE, iniţierea negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi concluziile pozitive ale Raportului Comisiei Europene de evaluare a progreselor în implementarea primei etape a dialogului privind liberalizarea regimului de vize.
În Declaraţia Comună, aprobată la finele reuniunii ministeriale statele din Grupul Visegrad, ţările Baltice şi Danemarca şi-au exprimat sprijinul pentru perspectiva europeană a statelor din Parteneriatul Estic, inclusiv a Moldovei.
În timpul vizitei Iurie Leancă a avut întrevederi cu Comisarul Stefan Fule; dna Pia Olsen Dyhr, Ministrul pentru Comerţ şi Investiţii al Danemarcei; Milan Ježovica, Secretarul de Stat al MAE al Slovaciei. El a participat, de asemenea, la Consiliul Miniştrilor de Externe ai statelor membre ale Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM desfăşurat la Praga pe marginea reuniunii Grupului de la Vişegrad.
La reuniunea în formulă lărgită au fost invitate Ţările Baltice, statele Parteneriatului Estic şi Danemarca, care deţine preşedinţia UE. Instituţiile europene au fost reprezentate de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentat pentru afacerile externe şi politica de securitate, şi Comisarul pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule.
Nota «INFOTAG»: Grupul de la Vîşegrad, incluzînd patru state din Europa Centrală (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria), a fost constituit în urma întrevederii şefilor de stat şi prim-miniştrilor a trei state postsocialiste (Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria) din 15 februarie 1991, în oraşul ungar Vîşegrad, la care a fost semnată o declaraţie comună privind aspirarea de integrare în structurile europene.Pe 1 mai 2004, toţi membrii Grupului de la Vîşegrad au aderat la UE.


