theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Сентября 2012, 18:08
576
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Moldova si Romania au semnat un Acord de cooperare in domeniul asistentei consulare

Republica Moldova şi România au semnat un Acord de cooperare în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare. Documentul prevede protecţia cetăţenilor moldoveni aflaţi în Siria şi a fost semnat astăzi la Chişinău de Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova, şi Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe din România, care se află într-o vizită oficială la Chişinău.

Acord de cooperare în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare
Acord de cooperare în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare

Potrivit lui Leancă, vizita ministrului Afacerilor Externe al României se înscrie în acţiunile de sprijin ale Bucureştiului pentru Republica Moldova. "În cadrul întrevederii am trecut în revistă problemele din agenda bilaterală: cele ce ţin de dialogul politic şi de interacţiunea pe segmentul economic. De asemenea, a fost semnat şi un act important de sprijin consular din partea României pentru protecţia moldovenilor aflaţi în Siria", a spus Leancă.

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a reiterat sprijinul politic al României pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. "Vizita de astăzi este expresia unei relaţii de parteneriat strategic remarcabil între ţările noastre", a opinat Corlăţean. El a menţionat că stabilitatea politică din Moldova este un atu în relaţia RM-UE.

Oficialul de la Bucureşti a declarat că, în cadrul întrevederilor pe care le va avea astăzi cu conducerea Republicii Moldova, vor fi puse în discuţie proiectele comune aflate în derulare. El a adăugat că România şi Republica Moldova ar trebui să coopereze mai intens şi la capitolul medicină de urgenţă.

În cadrul vizitei de astăzi, oficialul român va avea întrevederi cu Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu Prim-ministrul Vlad Filat şi cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована