Moldova, selectată pentru un proiect ONU
Republica Moldova a fost selectată pentru consultările globale ”Viitorul pe care ni-l dorim” privind elaborarea obiectivelor de dezvoltare durabilă post – 2015, iar preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a apreciat acest fapt

”Viitorul pe care ni-l dorim” reprezintă Declaraţia finală a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă, care s-a desfăşurat la Rio de Janeiro in iulie 2012 şi care urmează să substituie Obiectivele de Dezvoltare a Mileniului, adoptate de ONU in anul 2000.
Totodată, Marian Lupu i-a mulţumit lui Cihan Sultanoglu pentru acordarea de către PNUD a asistenţei in cadrul proiectului ”Suport pentru dezvoltarea Parlamentului Republicii Moldova”, care se implementează in perioada decembrie 2009 – decembrie 2013. In cadrul acestui proiect, Legislativului de la Chişinău i s-au oferit echipament, expertize, consultări, s-au organizat cursuri de instruire pentru deputaţi şi funcţionari etc.
La rândul său, Cihan Sultanoglu a caracterizat drept foarte bună cooperarea Republici Moldova cu Oficiul PNUD din ţara noastră şi a adus mulţumiri pentru susţinerea oferită de conducerea republicii.


