Moldova rămîne fără conducere pentru o zi
Prim-ministrul Moldovei, Vlad Filat, întreprinde, în perioada 9-11 iulie, o vizită de lucru în Georgia, iar spicherul Parlamentului, Marian Lupu, pleacă la Odesa.

Programul vizitei premierului include întîlniri cu preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili, cu omologul său georgian Vano Merabishvili, precum şi cu alţi oficiali georgieni.
În cadrul vizitei, urmează a fi semnate patru acorduri pentru cooperarea dintre Republica Moldova şi Georgia, care vizează circulaţia fără vize a cetăţenilor, traficul rutier internaţional, cooperarea şi asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal şi colaborarea în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale.
Totodată, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, se află cu o vizită de lucru la Odesa, în cadrul căreia va avea întrevederi cu reprezentanţii conducerii Regiunii Odesa.
Astfel, în țară rămîne doar șeful statului, Nicolae Timofti.


