Moldova, în pericol din cauza unui cocteil din oligarhi
Republica Moldova poate face faţă presiunilor Federaţiei Ruse prin două instrumente: stabilitatea economică şi statul de drept.

Pentru viitorul Moldovei, cele mai importante lucruri sunt stabilitatea economică, combaterea corupţiei şi lupta împotriva dominaţiei oligarhilor.
Declaraţia aparţine preşedintelui Lituaniei, Dalia Grybauskaite, şi a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, în care a vorbit despre pericolul influenţei Federaţiei Ruse asupra Republicii Moldova.
„Eu nu aş fi atât de îngrijorată (n.r., de prezenţa trupelor ruseşti în RM şi statutul de neutralitate) şi cred că acum Moldova nu ar trebui să fie preocupată de asta, mai important pentru viitorul ţării este stabilitatea economică, prosperitatea economică, combaterea corupţiei şi lupta împotriva dominaţiei oligarhilor, deoarece situaţia este aceeaşi ca şi în Ucraina”, a declarat preşedintele Lituaniei.
„Oligarhii au creat un sistem corupt, au legături cu instituţiile de stat, cu mass media, iar acest amalgam nu este benefic pentru o ţară. În aceste condiţii este uşor să influenţezi o ţară, nu neapărat militar. Nu este nevoie să trimiţi trupe undeva, este destul să slăbeşti un stat din punct de vedere economic”, a accentuat Dalia Grybauskaite.
Lituania, o fostă republică sovietică, la fel ca Republica Moldova, a trecut în ultimii 25 de ani prin sancţiuni ale Kremlinului, îndreptate împotriva sectorului energetic al ţării, a dat exemplu liderul de la Vilnius.
Însă, Lituania, dependentă în întregime de importurile de gaze ruseşti de la monopolul Gazprom, a construit un terminal de gaz natural lichefiat anul trecut. „Astăzi putem să spunem „Mulţumim foarte mult, dar nu avem nevoie de Gazprom”, a subliniat Grybauskaite.
Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, s-a aflat ieri într-o vizită la Chişinău, fiind decorată cu Ordinul Republicii, „în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la dezvoltarea relaţiilor moldo-lituaniene şi pentru susţinerea constantă a eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova”.


