Moldova, în atenția presei internaționale
Parafarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană este astăzi în atenția unor importante instituții de presă internaționale.

Washington Post titrează „UE își extinde influnța spre Est, în Georgia și Moldova”. „Uniunea Europeană și-a extins influența geopolitică spre est, după ce a semnat vineri acorduri de asociere cu Georgia și Republica Moldova, dar dă vina pe Rusia pentru eșecul în cazul Ucrainei”, scrie pretigiosul cotidian american.
Agenția de știri France-Presse (AFP) scrie „Georgia și Republica Moldova au semnat acorduri cu UE, Ucraina refuză”, iar EuObserverremarcă într-un articol: Republica Moldova, care de asemenea se confruntă cu amenințări din partea Rusiei, a semnat Acordul de Asociere cu UE”.
Și presa rusă a scris despre Summitul de la Vilnius. Agenția de știri Ria Novosti titrează: „Georgia și Republica Moldova se intgrează în UE fără Ucraina”.
Presa din România a reflectat cel mai intensiv momentul istoric prin care trece Republica Moldova. Iată câteva titluri din presa de peste Prut: „SUMMITUL de la VILNIUS. Moldova a făcut un pas istoric spre UE. Ucraina rămâne lângă Rusia” (Realitatea); „Republica Moldova şi Georgia au parafat Acordul de Asociere cu UE. Iurie Leancă: "Trăim un moment istoric"(Mediafax): „Republica Moldova și Georgia au parafat Acordul de Asociere cu UE” (Agerpres); „Summit-ul de la Vilnius: Negocierile cu Ucraina, încă un eșec. Moldova și Georgia au parafat acordurile” (România Liberă), etc.


