Moldova are nevoie de o independență judiciară
Reformele nu se produc peste noapte, iar fără un sistem judiciar independent nu putem vorbi despre un stat de drept.

Declarațiile aparțin Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene al Republicii Cehe, Jiří Schneider.
„Datorită lecţiei şi învăţămintelor pe care le-a tras ţara noastră, acest domeniu a fost crucial pentru noi – independenţa justiţiei. Fără un sistem judiciar independent nu există o garanţie a statului de drept. Este convingerea noastră bazată pe experienţa pe care am avut-o, deci din acest motiv credem că reforma domeniului e cel mai important pentru Republica Moldova. De fapt, nu e doar datoria partidelor politice să rezolve această problemă, aveţi nevoie de o independenţă judiciară pentru a aprecia ce e bine şi ce nu e. Reforma nu se face de o zi pe alta, sunt necesare eforturi şi în continuare. În concluzie, nu îmi rămâne decât să mă alătur la îndemnurile colegilor europeni. Pe termen lung, e cea mai bună soluţie pentru ţară”, a declarat oficialul ceh, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Întrebat despre factorii politici care ar favoriza Republica Moldova pe calea integrării europene, Jiří Schneider a menționat că este nevoie de o unitate în țară.
„Cele mai importante sunt faptele, adică ce anume face Guvernul pentru a atinge anumite performanţe, indiferent de cine este la putere. Desigur, dacă va exista o neînţelegere acerbă între putere şi opoziţie va fi mult mai dificil pentru Executiv să înainteze în reforme, pentru că sunt multe de făcut după asociere, care reprezintă, de fapt, doar un început. Temele pentru acasă sunt foarte importante. Experienţa noastră de integrare în Uniunea Europeană a demonstrat că drumul care urmează de parcurs este mai uşor dacă există unitate în ţară, situaţie care pare să nu existe acum, în Republica Moldova”, a adăugat oficialul.
În altă ordine de idei, Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene al Republicii Cehe s-a referit la presiunile pe care le face Federaţia Rusă asupra ţărilor care au ales parcursul european.
„De ani de zile, Federaţia Rusă a dus o politică diferită. Ironic, declara în urmă cu câţiva ani că Parteneriatul Estic nu are mare valoare însă brusc au realizat că acest aranjament regional este real. În primul rând pentru că permite modernizarea ţărilor într-un mod european. Pe de altă parte, sunt surprins că Federaţia Rusă susţine că ţările din Parteneriat balansează între Rusia şi Uniunea Europeană şi, prin urmare, nu se vor dezvolta oricum. De fapt, aceste ţări nu sunt puse în situaţia în care să aleagă între UE şi Federaţia Rusă. Vorbim despre intenţia ţărilor de a-şi decide calea spre modernizare, dacă îşi doresc o modernizare într-un mod european sau ţintesc o modernizare de felul celei din Federaţia Rusă. E adevărat că există o diferenţă, însă în niciun caz nu vorbim despre o dilemă: „sau/sau”. Nu vorbim de un joc. Deseori îmi amintesc că Rusia este ţara marilor jucători de şah şi acesta este jocul în care ori câştigi, ori pierzi. Însă Parteneriatul Estic nu este un joc de şah”, a mai spus oficialul ceh.
Jiří Schneider a făcut și câteva declarații referitor la Transnistria. Or, soluționarea conflictului transnistrean este absolut necesară, în viziunea lui, deoarece „nu este recomandabilă integrarea unui stat care are un conflict intern”.
„Din câte ştiţi, sunt forţe care nu sunt pentru o reglementare favorabilă a conflictului, deci trebuie să ne adresăm acestor forţe şi să le întrebăm de ce nu îşi doresc o rezolvarea a acestui conflict. Trebuie să recunosc că suntem frustraţi de faptul că formatul „5+2” de negocieri nu poate funcţiona aşa cum şi-a propus iniţial şi suntem frustraţi de blocarea constantă a soluţiilor propuse în cadrul acestui format. Suntem gata să îi ajutăm pe cei care doresc o rezolvare a problemei, însă soluţia nu trebuie impusă din afară”, a punctat oficialul.


