theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Августа 2012, 09:43
579
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană peste 10 ani

Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană peste 10 ani, consideră preşedintele Partidului European Liberal Democrat şi Reformist (ELDR), europarlamentarul britanic Graham Watson.

Moldova va adera la UE, probabil, peste vreo 10 ani. Foto: timpul.md
Moldova va adera la UE, probabil, peste vreo 10 ani. Foto: timpul.md

Potrivit Infotag, în cadrul unei întruniri informale cu presa de la Chişinău, Watson şi-a exprimat speranţa că „Moldova va finisa peste un an negocierile privind acordurile de asociere şi de liber schimb cu UE, iar în 2014 şi pe cel privind libera circulaţie”.

Spre deosebire de autorităţile de la Chişinău, care sunt convinse că moldovenii vor circula liber în UE deja în 2013, Watson crede că „2014 este un reper mai realist”.

Întrebat dacă UE va acorda republicii regim de liber schimb în 2014 ca un bonus pentru finalul mandatului AIE-2, Watson a subliniat că „UE nu oferă bonusuri pe astfel de criterii” şi că „totul depinde de eforturile pe care le veţi depune şi dacă veţi întruni condiţiile necesare până în 2014”.

Referitor la problema transnistreană, eurodeputatul a opinat că aceasta „nu va avea un impact semnificativ asupra Acordului de Asociere cu UE, însă poate afecta aderarea Republicii Moldova la UE”.

„Moldova va adera la UE, probabil, peste vreo 10 ani, iar situaţia privind Transnistria s-ar putea schimba între timp. Statele UE depun mari eforturi pentru a presa Rusia în scopul soluţionării diferendului transnistrean. În ceea ce ţine de Moldova, se foloseşte puterea focului diplomatic”, a adăugat liderul ELDR.

Anterior premierul Vlad Filat şi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, au promis că moldovenii vor putea călători fără de vize în Uniunea Europeană la finele anului 2012, dar recent au amânat data prognozată pentru sfârşitul anului 2013.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована