Ministrul român de Externe anunţă abandonul Basarabiei în braţele Moscovei?
Noul ministru de Externe al României, Andrei Marga, este considerat o adevărată pacoste pentru politica externă a Bucureștiului.În declarațiile făcute la învestirea sa în funcție, dar și în timpul audierilor de luni din comisia de specialitate din Parlament, Marga a excelat în laude la adresa Rusiei și Chinei, fără a pierde ocazia să critice criteriile după care se derulează relaţia strânsă cu Washingtonul.

Marga a remarcat în timpul audierilor "stagnarea relaţiilor cu China, Rusia şi cu alte ţări". "Nu folosim disponibilităţile pe care le manifestă aceste ţări", a adăugat el.
Marga anunţă clar abandonul Basarabiei în braţele Moscovei: "Există multe idei preconcepute in Rusia faţă de noi şi invers. Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov, care îmi spunea că ruşii cred că vor să cucerească teritorii. Şi i-am arătat cât de greşită e această percepţie. Această idee nu există indiferent cine e la guvernare", a spus Marga, citat de Evenimentul Zilei.
Noul șef al diplomației române l-a copleșit cu complimente pe președintele rus. "Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa şi de la noi să fie la fel de competenţi. Doi prorectori conduc lumea: Putin şi Ratzinger", a declarat Marga.
Despre aderarea la Schengen, Marga crede că ar trebui realizată în etape, după soluţia avansată şi de Polonia. Numai că o astfel de declaraţie riscă să îi debusoleze până şi pe olandezi, care apreciau recent că este posibilă o aderare directă.
Amintim că la învestirea în funcție a noului Guvern, președintele Traian Băsescu l-a taxat pe Andrei Marga pentru o parte din declarațiile neinspirate făcute de acesta.
Anterior, Băsescu a dat asigurări că relațiile dintre București și Chișinău nu vor fi afectate de schimbare Executivului din România.
Sursa: www.union.md


