Ministrul moldovean de Externe, la Moscova
Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a plecat astăzi la Moscova, într-o vizită de lucru.

Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a plecat astăzi la Moscova, într-o vizită de lucru. Potrivit ministrului, în Federația Rusă o așteaptă o agendă plină, iar cu omologul său Serghei Lavrov va discuta „toate subiectele care interesează ambele părți”.
„Nu există teme tabu în relațiile moldo-ruse”, a declarat Natalia Gherman anterior cu referire la vizita de astăzi de la Moscova.
Premierul Iurie Leancă a declarat, ieri, în Parlament, că vizita doamnei Gherman în Federația Rusă este dovada faptului că „Republica Moldova nu a încetat să poarte un dialog deschis cu partenerii din Federaţia Rusă”.


