theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Сентября 2012, 17:05
539
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ministrul Justiției s-a plîns Comisarului european pentru drepturile Omului

Muiznieks, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, care s-a arătat interesat de subiecte cum ar fi Reforma din Sectorul Justiției din Moldova, implementarea Legii cu privire la asigurarea egalității și situația victimelor evenimentelor din aprilie 2009.

Oleg Efrim l-a încredințat pe oficialul european că autoritățile de la Chișinău au susținerea organizațiilor neguvernamentale din Moldova
Oleg Efrim l-a încredințat pe oficialul european că autoritățile de la Chișinău au susținerea organizațiilor neguvernamentale din Moldova

Reamintim că Oleg Efrim participă în aceste zile la Viena la Conferința anuală a miniștrilor Justiției din țările membre ale Consiliului Europei.

În cadrul discuției pe care a purtat-o cu această ocazie cu Nils Muiznieks, Oleg Efrim i-a prezentat în detaliu conținutul pachetului de legi privind organizarea și funcționarea sistemului judecătoresc, precum și noua Lege privind selectarea, avansarea în carieră și evaluarea performanțelor judecătorilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova în această vară. De asemenea, el s-a referit și la setul de inițiative legislative cu privire la măsurile de combatere a corupției în sectorul Justiției din Moldova, elaborarea cărora a demarat sub egida Ministerului Justiției la începutul lunii septembrie. Toate aceste eforturi fac dovada voinței Guvernului de a promova ferm reformele și realiza astfel angajamentele asumate față de propriii cetățeni și comunitatea internațională, a subliniat ministrul Justiției. 

Totodată, potrivit lui Oleg Efrim, un șir de probleme ce au apărut ca urmare a examinării în instanțe a dosarelor ce țin de evenimentele din aprilie 2009 au scos în evidență mai mult probleme de sistem, cum ar fi interpretarea neuniformă a reglementărilor naționale privind tortura și relele tratamente. Guvernul a învățat lecția, aducând importante modificări la legislația în vigoare, cum ar fi încadrarea actelor de tortură și a relelor tratamente în categoria infracțiunilor grave și deosebit de grave, precum și aplicarea unor pedepse mult mai drastice pentru asemenea infracțiuni. Ministrul Justiției l-a informat pe Nils Muiznieks despre dosarele restante aflate pe rolul instanțelor de fond în cazurile ce țin de evenimentele din aprilie 2009. 

Cât privește Legea privind asigurarea egalității, Oleg Efrim l-a încredințat pe oficialul european că autoritățile de la Chișinău au susținerea organizațiilor neguvernamentale din Moldova. Acestea, la rândul lor, au planificat diverse acțiuni de sensibilizare a opiniei publice, ce se vor intensifica odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, la 1 ianuarie 2013, și vor fi susținute financiar de organizațiile internaționale reprezentate în Moldova. 

La rândul său, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a remarcat că, după alegerea unui nou șef al statului, situația politică din Moldova s-a stabilizat, devenind vizibilă capacitatea Guvernului de la Chișinău de a promova reformele cu o viteză sporită. El și-a manifestat dorința de a vizita, cât de curând posibil, Republica Moldova și de a oferi tot suportul necesar pentru a susține reformele pe segmentul apărării drepturilor Omului. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована