Ministrul Justiției: Comisia de la Veneția analizează proiectul transmis de Parlament
Comisia de la Veneția nu a venit în Republica Moldova să se pronunțe în privința oportunității schimbării sistemului electoral, dar se va pronunța pe marginea proiectului existent.

A anunțat miercuri ministrul Justiției Vladimir Cebotari, criticând opoziția pentru că pune presiuni pe membrii Comisiei și încearcă să inducă în eroare cetățenii, scrie hotnews.md
„Se creează o impresie foarte greșită în privința opiniei Comisiei de la Veneția, sau așteptările de la Comisia de la Veneția și anume că această instituție poate opina în privința oportunității modificării sistemului electoral. Ea se va referi exclusiv la partea tehnică, sau fiind o expertiză juridică prin prisma standardelor Consiliului Europei dar și bunelor practici internaționale în domeniul sistemelor electorale”, a declarat Cebotari.
Comisia de la Veneția va analiza proiectul propus de Parlament deja în formula sa consolidată, în formula sa de compromis, a adăugat el.
Totodată, Cebotari a amintit că în 2013 PDM care a avut un proiect de modificare a sistemului electoral, a primit un șir de recomandări și anume să fie luată în considerație diaspora, votul locuitorilor din stânga Nistrului, să existe un consens politic și să nu fie făcute modificările cu mai puțin de un an înainte de data alegerilor. „Toate aceste recomandări au fost luate în calcul și noul proiect răspunde la toate aceste întrebări”, a adăugat Vladimir Cebotari.
Totodată, el a precizat că Parlamentul va examina proiectul de modificare a sistemului electoral, doar după ce Comisia de la Veneția va prezenta expertiza sa.


