Ссылка скопирована
Ministrul de Externe din Lituania vine la Chișinău
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Linas Linkevičius, efectuează în perioada 13-14 septembrie, o vizită de lucru la Chișinău, la invitația ministrului de externe moldovean, Andrei Galbur.

Programul vizitei include întrevederi cu conducerea Republicii Moldova, cu liderii fracțiunilor parlamentare și extra-parlamentare.
De asemenea, Linas Linkevičius va participa la conferința organizată de către Parlamentul Republicii Moldova și Freedom House cu tema: „Mass-media din Moldova, audiență şi pluralism”.
Joi, 14 septembrie, Linas Linkevičius şi Andrei Galbur vor susţine o conferinţă de presă.
Ultima vizită a ministrului afacerilor externe al Republicii Lituania a avut loc în aprilie 2016.


