Ministru povăţuit de Premier: „Trebuie să fiţi foarte dur!”
Prim-ministrul Vlad Filat urmăreşte atent prestaţia miniştrilor din Cabinetul pe care-l conduce, iar, atunci cînd este cazul, nu se sfieşte să le dea şi anumite sfaturi.

El a venit cu un îndemn către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, pe care l-a îndemnat să fie „foarte dur” în raport cu acei care reabilitează traseele naţionale şi poartă responsabilitate în acest sens.
După cum relatează TRIBUNA, în cadrul şedinţei Guvernului, Premierul i-a amintit lui Anatol Şalaru că i-a cerut anterior să asigure o bună comunicare privind starea drumurilor. „Astăzi, vin cu această solicitate în mod repetat, ca să nu mai fie discuţii şi speculaţii la acest capitol”, a declarat Primul ministru.
Vlad Filat a menţionat că, contractele de reabilitare a drumurilor prevăd şi termene de garanţie, dar şi sancţiuni pentru abateri de la prevederile lor. „Şi aici trebuie să fiţi foarte dur”, a declarat Premierul.
După cum relatează TRIBUNA, după ninsorile abundente din această iarnă, starea mai multor drumuri naţionale lasă de dorit. Aceasta a tras un val de critici asupra factorilor de decizie, inclusiv asupra Guvernului care a declarat anterior reabilitarea traseelor naţionale drept o prioritate în activitatea sa.


