Ministerul Sănătății despre cazul de la Bălţata: Copiii au ajuns la spital din cauza spaimei
„Cei 12 copii din satul Balţata, raionul Criuleni, au ajuns la spital din cauza spaimei şi nu din cauza testului Mantoux, cum se specula anterior”, aceasta este poziţia Ministerului Sănătăţii faţă de cazul care a avut loc pe data de 8 mai.

Instituţia îşi explică afirmaţiile prin faptul că testul aplicat copiilor prin injectarea intracutanată poate da reacţii adverse nu mai devreme de 72 de ore, însă copiilor li s-a făcut rău în scurt timp după injectare.
De asemenea, potrivit ministerului, acest test foarte rar manifestă reacţii adverse.
„Vaccinul contra Tuberculozei se aplică de două ori pe parcursul vieţii, iniţial la nou născuţii de trei - patru zile şi a doua vaccină la copii cu vârsta de 6 - 7 ani. Respectiv, copiilor în cauză, inclusiv după criteriul de vârstă (10-16 ani), nu le putea fi efectuat un vaccin tuberculoză, cu atât mai mult o supradoză de vaccin”, se menţionează într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
„Simptomele atestate la cei 12 copii nu au fost determinate de Proba Mantoux, ci de factorii psiho - emoţionali (spaima), manifestaţi în lanţ, şi reacţia acută la stres, în mare măsură cauzată de profesoară, pe fundalul condiţiilor climaterice”, se mai menţionează în comunicat.
Deşi copii au fost internaţi din cauza spaimei, potrivit instituţiei de profil, în prezent, starea lor este satisfăcătoare şi nu necesită tratament.
Pe data de 8 mai curent, două asistente medicale au efectuat testul Mantoux la 312 copii din satul Balţata, raionul Criuleni. Dintre aceștia, 12 copii au fost internaţi la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău, cu reacții negative adverse.


