Ministerul de Externe anunță decesul unui ambasador al R. Moldova
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu regret comunică despre faptul că la al 65-lea an al vieţii a plecat în nefiinţă Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Qatar Valeriu Tihonov.

„A plecat din viaţă un om extraordinar cu calităţi profesionale de excepţie. Valeriu Tihonov a contribuit esenţial la dezvoltarea relațiilor bilaterale moldo-qatareze, fiind primul Ambasador al Republicii Moldova în Statul Qatar”, se anunţă într-un comunicat MAEIE.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene aduce sincere condoleanţe familiei şi rudelor lui Valeriu Tihonov în aceste clipe de grea încercare.
POINT.MD anunţă că Valeriu Tihonov a fost numit în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în statul Qatar la 29 octombrie 2013.
Declarații după ce a fost numit în funcție:
„Domnul Valeriu Tihonov este diplomat de carieră, absolventul Institului de Relaţii Internaţionale din Moscova. Şi-a început cariera diplomatică în serviciul diplomatic sovietic, dar s-a ocupat şi de activitatea editorială. Va face faţă acestei funcţii", a declarat ministrul de Externe în 2013, Natalia Gherman.
„Nu pot decât să susţin această propunere. Cunosc capacităţile profesionale ale domnul Tihonov. Recent am decis deschiderea ambasadei noastre în Qatar, prima ambasadă într-un stat arab. De aceea, acolo este nevoie de un ambasador cu o mare experienţă, iar domnul Tihonov are capacităţi", a afirmat Iurie Leancă.


