theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Сентября 2013, 11:44
922
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ministerul Culturii ar putea avea un nou viceministru. Este vorba despre o persoană controversată

Guvernul ar putea aproba în cadrul ședinței de mâine numirea fostei directoare de la Teatrul Național de Operă și Balet (TNOB), Valeria Șeican, în funcția de viceministru al Culturii.

Guvernul ar putea aproba în cadrul ședinței de mâine numirea fostei directoare de la Teatrul Național de Operă și Balet, Valeria Șeican, în funcția de viceministru al Culturii.
Guvernul ar putea aproba în cadrul ședinței de mâine numirea fostei directoare de la Teatrul Național de Operă și Balet, Valeria Șeican, în funcția de viceministru al Culturii.

Informația a fost oferită Ziarului NAȚIONAL de surse din cadrul ministerului.

Contactat să comenteze această numire, deputatul Ghenadie Ciobanu, membru al Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, a menționat că nu știe nimic despre acest lucru.

„Nu ne-a fost comunicată oficial o astfel de intenție, iar acest lucru vorbește despre ceva. În calitate de membri ai Comisiei parlamentare pentru cultură ar fi trebuit să știm despre o eventuală numire”, ne-a declarat Ciobanu.

Amintim că, ieri, Ziarul NAȚIONAL a scris despre faptul că Valeria Șeican a fost demisă din funcția de director al TNOB. În locul acesteia, a venit fostul director al Teatrului „Mihai Eminescu”, Ion Grosu.

Anterior, Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal pentru mai multe încălcări grave descoperite la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Menționăm că dosarul a fost pornit pe faptul folosirii intenționate de către o persoană publică a situației de serviciu în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice.

Procurorii investighează mai multe încălcări depistate în activitatea teatrului, prejudiciul adus instituției fiind de peste 1,5 milioane de lei.

Drept temei pentru pornirea cauzei penale sunt mai multe nereguli constatate de Curtea de Conturi care a efectuat în 2012 un audit la TNOB, dar și încălcările depistate de Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor care a efectuat un control la teatru în mai curent.

Potrivit raportului întocmit de Inspecția Financiară, s-au depistat cheltuieli neregulamentare și mijloace casate în valoare de peste 1,3 milioane de lei. Ordonanța de începere a urmăririi penale pe acest caz prevedea că dosarul urma a fi finalizat până la 20 iulie 2013.

Viceprocurorul general Eugen Rusu a declarat anterior pentru Ziarul NAȚIONAL că învinuirea în acest dosar ar putea fi înaintată directoarei TNOB, Valeria Șeicanu, și contabilei-șef a instituției.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована