Mihai Moldovanu despre plecarea din Guvern
Ex-vicepremierul pe probleme sociale, liberalul Mihai Moldovanu susţine că se simte foarte bine în funcția de şef al Direcției sănătate din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău, cu atît mai mult că este și medic de profesie.

După cum transmite TRIBUNA, Mihai Moldovanu a plecat din funcţia de vicepremier după învestirea noului Guvern din care Partidul Liberal nu face parte.
,, Fiecare om trece prin diferite etape , mai ales cînd e vorba de exercitarea unor funcții importante. Am muncit 2 ani și jumătate la Guvern, iar acum m-am reîntors în funcția de unde am plecat, de şef al Direcției sănătate a Primăriei”, a declarat Mihai Moldovanu.
Vizavi de prioritățile pe care le are în actuala funcţie, Mihai Moldova spune că aceasta sunt mai multe.
“Prioritățile principale ar fi îmbunătățirea calităților serviciilor medicale, accesibilitatea populației la acestea, dezvoltarea instituțiilor medicale prin modernizarea lor și crearea infrastructurii medicale, crearea unor condiții mai bune pentru lucrătorii medicali, o mai bună salarizarea a acestora”, a precizat liberalul.
Întrebat de situaţia din PL, urmare a plecării mai multor colegi, Mihai Moldovanu a spus că formaţiunea din care face parte este o forță de invidiat.
,,Foarte bine că au plecat unii colegi, pentru că acei colegi au plecat nu meritau să facă parte din PL. Pot spune că acum în PL au venit mai mulți decît au plecat. Avem structuri bine organizate. Partidul este o forță de invidiat și cred că noi vom demonstra acest lucru la următoarele alegeri parlamentare”, spune Mihai Moldovanu.


