Mihai Ghimpu susţine că BNM şi-a făcut datoria în cazul BEM
Liderul PL Mihai Ghimpu susţine că, în cazul BEM, Banca Naţională şi-a făcut datoria şi a anunţat din timp organele abilitate vizavi de problemele băncii.

Totuşi, politicianul susţine că, în cazul în care BNM a putut interveni pentru a opri tranzacţia banilor, dar nu a făcut acest lucru, atunci cei responsabili să răspundă penal pentru aceasta. Declaraţiile au fost făcute, aseară, în cadrul emisiunii ”Interpol”.Şi de această dată, Mihai Ghimpu a dat de înţeles că, în cazul BEM, Banca Naţională a procedat corect, pentru că din timp a anunţat Guvernul, Parlamentul, organele de drept, instituţiile abilitate vizavi de neregulile depistate. Totuşi, o întrebare care încă rămâne neclară, este dacă BNM a avut sau nu posibilitatea să intervină în cazul acestor tranzacţii de miliarde.
Liderul liberalilor s-a arătat mirat de faptul că, în cazul BEM, percheziţiile au început abia peste 4 luni. Iar din reţinuţi sunt doar 2 foşti funcţionari, dar Ilan Shor nici măcar nu are interdicţie de a părăsi ţara.
Spre finele emisiunii, o altă temă discutată aprins, a fost despre o companie, pe care îi are ca fondatori pe 2 colegi de a lui Mihai Ghimpu dintr-o altă firmă comună. Din informaţiile prezentate de Natalia Morari, reieşea că, această companie a vândut combustibil de milioane de lei întreprinderilor municipale fără a participa la un concurs deschis. Liberalul a spus că datele prezentate sunt eronate.


